Cum ar arăta Universul fără lumină?

"Pentru ca lumina să strălucească atât de tare, întunericul trebuie să fie prezent."


Oare de ce sperie întunericul pe oameni? Să fie ăsta un motiv, că te lasă să ajungi tu la tine, fără să mai existe niciun fel de intermediari? Cunosc persoane care se înconjoară în permanenţă de cunoştinte, numai să nu rămână singure cu gândurile lor. Nu neapărat că gândurile ar fi negre, dar sunt "singure".
Uite aşa ne dăm seama mai bine de câtă nevoie avem de lumină. Şi, uneori, o apreciem la adevărata ei valoare. Pentru că ne luminează chiar şi pe dinăuntru, dacă o lăsăm.
Oare am avea nevoie de mai mult întuneric pentru a ne clarifica? Sau de mai multă lumină? Cred că fiecare decide pentru el, in funcţie de curaj şi, de ce nu, de ora la care s-a născut, când să aprindă sau nu lumina.
Oare cum o fi în lumea celor care nu văd? Care nu îşi văd gândurile? Adică, nu fac diferenţă între gândurile de zi şi cele de noapte. Şi nici nu sunt speriaţi de celelalte, pentru că nu pot. Ei trăiesc acolo, în lumina întunericului din ei, şi se descurcă aşa. Au alte frici faţă de ceilalţi, care nu îi înţeleg, cu care nu pot relaţiona foarte uşor. Ei îşi pun mai uşor destinul în mâna altora. Cel puţin, parte din el. Un pic atunci când te roagă să îi treci strada, un pic când te întreabă cum e vremea. Oare sunt mai curajoşi decât noi, pentru că nu cunosc lumina pe care noi o vedem?
Cert e că ei pot vedea cu uşurinţă lumina din noi. Oare cum fac asta? Şi e drept aşa? În definitiv, cine e cu adevarat cel care nu vede? Cum adică ei pot simţi sau vedea o persoană bună în spatele acestui perpetuu întuneric, iar noi, cei care vedem cu adevărat, cu ochii, nu ne dăm seama de asta decât după foarte mult timp? Ei pot simţi când un om nu e sincer, e rău sau invidios, dar noi nu ne dăm seama de asta decât când simţim durerea pe propria piele. Ce paradox!
De jur împrejurul lumii, oamenii au stins lumina pentru o ora, din economie. Timp în care ce puteam face? Era o pauză de la învăţat, o pauză din zi, o pauză în care nu puteam face nimic concret. Şi asta nu pentru că eram dependenţi de electricitate, ci pentru că ne era prea frică de noi înşine. Prea frică să gândim cu adevărat, ce e înăuntrul nostru. Oare ce or fi făcut toţi acei oameni care au stins lumina pentru o oră? Au visat? Au vorbit? Au dormit? Au gandit?
Cu siguranță întrebarea "€™Cum ar arăta Universul fără lumină?"€™ ar stârni multe controverse și ar beneficia de multe răspunsuri, răspunsuri care s-ar traduce prin sintagma "œnu am mai exista nici noi".
În anii 1800, s-a descoperit că lumina este o consecință necesară a legilor care explică baza de electricitate și magnetism. Dacă lumina nu ar exista ar însemna, de asemenea, să nu avem electricitate, sarcini electrice.
Am putea să asociem cuvintele "fără lumină" cu "fără căldură", de aici rezultând clar îngheţ, planetele ar îngheţa, iar moartea ar fi un lucru cert. De asemenea, dacă nu ar exista lumină, nu ar exista nici surse de lumină (nu ar exista stelele, luna, soarele). Inexistenţa surselor de lumină ar avea ca şi consecinţă "plutirea" planetelor in vid, dat fiind faptul că nu ar mai avea în jurul cui să graviteze.
Se spune că viaţa se bazează pe un singur atom, atomul de carbon, un atom adaptabil care a format o mare varietate de molecule. Dispunerea atomilor în molecule se poate face cu simetrie de dreapta şi de stânga. Toate formele de viaţă de pe Pământ folosesc molecule de stânga.
Din fraza de mai sus ne putem da cu siguranţă seama că fără lumină nu ar exista niciun fel de viaţă, niciun fel de materie organică.
În concluzie, lumina este ca o "sclipire de platină" pentru întreg Universul, astfel încât "nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un Univers de lumină".